motiv 80
UE Regulamentul general privind protecția datelor

(80) Atunci când un operator sau o persoană împuternicită de operator care nu este stabilită în Uniune prelucrează date cu caracter personal ale unor persoane vizate care se află pe teritoriul Uniunii, iar activitățile sale de prelucrare au legătură cu oferirea de bunuri sau servicii unor astfel de persoane vizate în Uniune, indiferent dacă se solicită sau nu efectuarea unei plăți de către persoana vizată, sau cu monitorizarea comportamentului unor persoane vizate dacă acesta se manifestă în cadrul Uniunii, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să desemneze un reprezentant, cu excepția cazului în care prelucrarea are caracter ocazional, nu include prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date cu caracter personal și nici prelucrarea de date referitoare la condamnări penale și la infracțiuni, și este puțin susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, având în vedere natura, contextul, domeniul de aplicare și scopurile prelucrării, precum și a cazului în care operatorul este o autoritate publică sau un organism public. Reprezentantul ar trebui să acționeze în numele operatorului sau al persoanei împuternicite de operator, putând fi contactat de orice autoritate de supraveghere. Reprezentantul ar trebui desemnat în mod explicit, printr-un mandat scris al operatorului sau al persoanei împuternicite de operator, să acționeze în numele acestuia (acesteia) în ceea ce privește obligațiile lor în temeiul prezentului regulament. Desemnarea unui astfel de reprezentant nu aduce atingere responsabilității sau răspunderii operatorului sau a persoanei împuternicite de operator în temeiul prezentului regulament. Un astfel de reprezentant ar trebui să își îndeplinească sarcinile în conformitate cu mandatul primit de la operator sau de la persoana împuternicită de operator, inclusiv să coopereze cu autoritățile de supraveghere competente în ceea ce privește orice acțiune întreprinsă pentru a asigura respectarea prezentului regulament. Reprezentantul desemnat ar trebui să fie supus unor proceduri de asigurare a respectării legii în cazul nerespectării prezentului regulament de către operator sau de către persoana împuternicită de operator.

NEW: The practical guide PrivazyPlan® explains all dataprotection obligations and helps you to be compliant. Click here!