motiv 54
UE Regulamentul general privind protecția datelor

(54) Prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal poate fi necesară din motive de interes public în domeniile sănătății publice, fără consimțământul persoanei vizate. O astfel de prelucrare ar trebui condiționată de măsuri adecvate și specifice destinate să protejeze drepturile și libertățile persoanelor fizice. În acest context, conceptul de "sănătate publică" ar trebui interpretat astfel cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (11), și anume toate elementele referitoare la sănătate și anume starea de sănătate, inclusiv morbiditatea sau handicapul, factorii determinanți care au efect asupra stării de sănătate, necesitățile în domeniul asistenței medicale, resursele alocate asistenței medicale, furnizarea asistenței medicale și asigurarea accesului universal la aceasta, precum și cheltuielile și sursele de finanțare în domeniul sănătății și cauzele mortalității. Această prelucrare a datelor privind sănătatea din motive de interes public nu ar trebui să ducă la prelucrarea acestor date în alte scopuri de către părți terțe, cum ar fi angajatorii sau societățile de asigurări și băncile.


back  next
BG - CS - DA - DE - EL - EN - ES - ET - FI - FR - GA - HR - HU - IT - LT - LV - MT - NL - PL - PT - RO - SK - SL - SV

Would you like to implement the EU General Data Protection Regulation step-by-step? Do you want clear explanations of specific issues and well-thought-out checklists? Do you want to ensure you are data-protection-compliant? If so the PrivazyPlan® is just what you are looking for.

© SecureDataService, Nicholas Vollmer, Priorstr. 63, D-41189 Mönchengladbach, Germany, +49 2166 96523-38, info@privazyplan.eu (siehe Impressum / Datenschutz) (05.09.2018)